vineri, 13 februarie 2015

Pentru prima dată în Africa: Sahara, cămile, Marrakech, berberi, Ocean Atlantic, munții Atlas




    Era într-o dimineață de aprilie de 2012 când m-am hotărât că vreau să merg în Africa...să pășesc pe pământ african. Vroiam o destinație  mai accesibilă, dar să fie și fascinantă...

Știam multe lucruri despre Marrakech, orașul de basm al Marocului, mi se părea fascinant și năucitor de-a dreptul. Poate că asta m-a atras și m-am și hotărât: am stabilit în minte un mini-circuit:
Roma- Marrakech-Casablanca-Rabat-Tanger-Gibraltar-Malaga.

Am vrut să merg în Africa, să călătoresc cu trenul în ținutul deșertic, să străbat Casablanca, să ajung în munții Atlas, să traversez strâmtoarea Gibraltar...exact așa cum îmi inchipuiam călătoriile când citeam din cărțile de geografie la vârsta de 12-13 ani.

Parcă îmi retrăiam copilăria, parcă un vis închipuit era pe cale să de vină o realitate...

Nu am mai stat mult pe gânduri că am și făcut rezervarile pentru avioane și hoteluri în 2 săptămâni și deja știam  "când", "cum", "ce", "de ce" .

Zis și făcut în octombrie 2012 Marocul și Gibralatar păzea că vine Jikky Bravo  - the Travel Hunter :D !

Am ales să invit câțiva prieteni în această incursiune africană, mulți interesați, puțini veniți, s-au speriat când le-am povestit ce ne așteaptă...și au mers cele mai "viteje" călătoare: Adriana, Roxana si Simona,


ĂĂĂ...unde mergem?  Bine ați venit în Africa !


Primul impact a fost cu  aeroportul din Marrakech. Parcă era familiar...din "Sex in the City 2"- filmul...frumos nu am avut nimic de zis....am luat un grand taxi până la hotel, undeva prin medina...

Intrarea in medina, spre o alta lume

      Imediat ce am ieșit din parcarea aeroportului, am intrat în Africa...sute de scutere, oameni și femei "cu  fuste", am deschis geamurile de la grand taxi și îî salutam pe toți, euforie mare...se vedeau zidurile Medinei, palate de culoarea teracotei,  de fapt Marrakech-ul este denumit și "orașul de teracotă".
Am intrat în medina...am intrat parcă într-o altă lume...o forfotă de nedescris, sute de tarabe pline cu mirodenii, fructe, legume, măgari, capre, zeci de scutere...totul pe străduțele aglomerate și foarte  înguste...
Șoferul a oprit taxi-ul și ne-a zis că un grand taxi nu poate ajunge până la hotelul nostru pentru că...nu încape pe stradă !
Ne-am cam speriat...aproape că se înserase, dar ne-a liniștit că este foarte aproape...la 10 minute de mers pe jos...cu un ditamai bagaju !
Am coborât din taxi, iar în secunda următoare 20 de localnici  au venit să ne întâmpine și să ne conducă la hotel !!!
Unii în arabă, alții în franceză, alții în spaniolă, engleză...a fost ușor de comunicat că erau poligloți oamenii, însă nu prea ne întelegeam decât prin semne și gesturi !...

După vreo 15 minute, pe 10-15 străduțe întunecate și cu spaima în sân și 5 euro dați călăuzelor binevoitoare, am ajuns în fața unui zid imens cu uși din lemn masiv...

  Eram cam speriați peste cine știe ce o să mai dăm și la hotel și când colo am descoperit o altă lume,  ascunsă după ușile din lemn...

Curtea  interioară a hotelului din Marrakech, o casă veche de 300 de ani...

Parcă și uitasem de nebunia din seara trecută, iar dimineața la micul dejun, am început să explorăm la lumina zilei casa veche de 300 de ani care apaținea unei ducese din Paris.



Relax zone 

După micul dejun, cu burta plină și un somn întrerupt pe la 5 dimineața de cântecele din moscheile vecine, am plecat voioși la explorare.
Medina este în mai toate orașele din lumea arabă zona cea mai săracă, cea mai reprezentativă pentru un călător care vrea să descopere locuri, oameni, civilizații, obiceiuri.

La shopping


Ai ce să vezi, rămâi surprins la orice pas, numai să fii atent și să ai răbdare ...


Dimineți de octombrie prin medina Marrkaech-ului

Am ajuns și la secția de poliție...ca și turiști nu de nevoie :D


secția de poliție din medina


Am zis întâi să ne facem o idee despre medină, să batem la pas, fără să planificăm locațiile în care să mergem din Marrakech...zis și făcut...cred că am fost foarte inspirați să ne lăsăm duși de val...pentru că la  orice colț de străduță observam câte ceva interesant și nou, inedit...


De la cumpărături...foto: Roxana

    Pentru că este o experiență unică și cam de neuitat, sunt cam multe de povestit, de aceea am împărțit relatările despre călătoria din Maroc... continuăm cu Marrakech, mergem în  Sahara, Casablanca și de acolo călătorim spre nord, spre strâmtoarea Gibraltar.

Între timp, pe 15 februarie 2015, la aproape 3 ani, voi reveni pe tărâm african și voi trece prin multe locuri prin care am mai fost în 2012...cu tresărirea călătorului de a păși și a redescoperi locul și de a descoperi și alte locuri noi.

Așteaptă-mă Marrakech, ne revedem în curând :)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu